Sunt cel puțin 2 luni de când la noi acasă se vorbește compulsiv despre Friends Party, cred că până și Sasha cățelul nostru are câteva idei despre Academy of Friends și cam cu ce se mănânca ea.

In rest părem bine, un pic agitați, ținem meeting uri ad-hoc; ai văzut cum; poate că acolo trebuia; am uitat să; data viitoare; poate era mai bine; neah; nu cred; suntem ok.

Și apoi îmi vin în cap muzici, imagini cu zâmbete în ochi, copii entuziaști, părinți, bunici, o lume atât de frumoasă prin acest împreună care ne unește pe toți, pentru ca eu și cu tine, vibrăm la unison când se pornește hora, pentru că nici eu, nici tu, nu suntem indiferenți când primim în dar un steguleț românesc.

Putem să ne mutăm la capătul lumii și este clar că vom lua România cu noi, oriunde ne-am afla.

Aseară la Friends Party au fost concursuri, nu de matematică, nu de recitat, ci fețe de strâmbat, picioare de jucat, părinți și copii de dansat pe un pătrat de ziar, cu grijă să nu-l rupă. Au fost premii, diplome, medalii, unii au plecat acasă cu aurul, alții cu argintul ori bronzul, și îndrăznesc să sper că toți au plecat acasă cu inima plină că au petrecut o seară cu copiii într-un loc primitor, ca un alt acasă.

Muzica a fost acolo să ne cuprindă pe toți, ba într-o horă românească, ba într-o americănească, a fost de toate felurile, pe alese, cred că am auzit și vreo 3 manele, de atmosferă, așa.

Pentru mine Friends Party a fost locul unde prietenii mi-au devenit mai prieteni, iar cu ceilalți pe care abia i-am cunoscut, unii veniți din Nottingham, sau Leeds, ori din împrejurimile Wombwell, am avut sentimentul acela, de cunoscut, de al meu de-acasă.

Am început, suntem pe drum, noi toți cei care am fost la Friends Party am dăruit copiilor noștri o fărâmă de România, poate că nu se vede vreo diferență acum, dar în timp sigur vom face diferența, și așa le vom dărui apartenența la ceea ce sunt de fapt. Români.

Carmen Vornicu